UE : Setul de măsuri pentru digitalizarea industriei europene



 19.04.2016

Comisia Europeană a prezentat un set de măsuri menite să sprijine și să conecteze inițiativele naționale pentru digitalizarea industriei și a serviciilor conexe în toate sectoarele și să stimuleze investițiile prin intermediul parteneriatelor strategice și al rețelelor. Comisia propune, de asemenea, măsuri concrete pentru accelerarea elaborării unor standarde comune în domenii prioritare, cum ar fi rețelele de comunicații 5G sau securitatea cibernetică, și pentru modernizarea serviciilor publice. 

Planurile prezentate prevăd și instituirea de către Comisie a unui sistem european de tip cloud care, ca prim obiectiv, va oferi unui număr de 1,7 milioane de cercetători și de 70 de milioane de profesioniști din domeniul științei și al tehnologiei un mediu virtual pentru a stoca, a gestiona, a analiza și a reutiliza un volum însemnat de date de cercetare

Dl Andrus Ansip, vicepreședinte pentru piața unică digitală, a declarat: „Revoluția industrială a vremurilor noastre este digitală. Avem nevoie de scara potrivită pentru a valorifica întregul potențial al tehnologiilor, cum ar fi cloud computingul, activitatea științifică bazată pe date și internetul obiectelor. Deoarece întreprinderile urmăresc să se dezvolte la nivelul întregii piețe unice, serviciile publice online ar trebui, de asemenea, să răspundă nevoilor actuale: să fie digitale, deschise și transfrontaliere începând cu momentul conceperii. UE este scara potrivită pentru vremurile digitale.”
Dl Günther H. Oettinger, comisar pentru economie digitală și societate digitală, a declarat: „UE are o bază industrială foarte competitivă și este lider mondial în sectoare importante. Însă Europa va fi în măsură să își mențină poziția de lider doar dacă reușește să-și digitalizeze rapid industria. Propunerile noastre urmăresc să asigure realizarea acestui obiectiv. Trebuie să depunem un efort comun în întreaga Europă în scopul atragerii investițiilor de care avem nevoie pentru creșterea economiei digitale.”
Dna Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, a declarat: „Economia digitală se contopește cu economia reală. Avem nevoie de leadership și de investiții în tehnologiile digitale în domenii precum producția avansată, energia inteligentă, conducerea automatizată sau e-sănătatea.”

Digitalizarea industriei 

Deși numeroase sectoare ale economiei au adoptat rapid tehnologiile și procesele digitale, este necesar ca întreprinderile europene din toate domeniile de activitate și de toate dimensiunile să valorifice pe deplin oportunitățile digitale pentru a fi competitive la nivel mondial. Mai ales sectoarele tradiționale (cum ar fi construcțiile, industria agroalimentară, industria textilă sau metalurgia) și IMM-urile au rămas în urmă în ceea ce privește transformarea lor digitală. Studii recente estimează că digitalizarea produselor și a serviciilor va genera anual în Europa venituri suplimentare de peste 110 miliarde EUR pentru industrie, în următorii cinci ani.

Mai multe state membre ale UE au lansat deja strategii de sprijinire a digitalizării industriei. Însă este necesară o abordare cuprinzătoare la nivel european pentru a se evita fragmentarea piețelor și pentru a valorifica pe deplin beneficiile evoluțiilor digitale, cum ar fi internetul obiectelor.
În cadrul acestei abordări, Comisia:
  • va contribui la coordonarea inițiativelor naționale și regionale privind digitalizarea industriei prin menținerea unui dialog permanent la nivelul întregii UE cu toți actorii implicați. Se va institui un cadru de guvernanță împreună cu statele membre și cu industria;
  • va direcționa investițiile către parteneriatele public-privat ale UE și va încuraja puternic utilizarea oportunităților oferite de Planul de investiții al UEși de fondurile structurale și de investiții europene;
  • va investi 500 de milioane EUR într-o rețea a platformelor de inovare digitală la nivelul întregii UE (centre de excelență în domeniul tehnologiei) în care întreprinderile pot să beneficieze de consiliere și să testeze inovațiile digitale;
  • va institui proiecte-pilot la scară largă pentru a consolida internetul obiectelor, producția avansată și tehnologiile în ceea ce privește orașele și locuințele inteligente, mașinile conectate sau serviciile de sănătate mobile;
  • va adopta o legislație adaptată exigențelor viitoare care va susține libera circulație a datelor și va clarifica dreptul de proprietate asupra datelor generate de senzori și de dispozitivele inteligente. Comisia va revizui, de asemenea, normele privind siguranța și răspunderea sistemelor autonome;
  • va prezenta o agendă a UE pentru competențe care va contribui la dobândirea de către cetățeni a aptitudinilor de care aceștia au nevoie pentru locurile de muncă în era digitală.
Inițiativa europeană privind cloud computingul face parte, de asemenea, din acest pachet și va ajuta Europa să ocupe un loc de prim-plan în economia bazată pe date.

În ansamblu, planurile prezentatear trebui să mobilizeze peste 50 de miliarde EUR pentru investiții publice și private care să sprijine digitalizarea industriei. 

Standarde prioritare pentru stimularea inovării digitale

Pe piața unică digitală, miliarde de dispozitive conectate, printre care se numără telefoanele, calculatoarele și senzorii, ar trebui să comunice în condiții de siguranță și fără opreliști, indiferent de producătorul, detaliile tehnice sau țara de origine a acestora. Din acest motiv, dispozitivele respective au nevoie de o limbă comună: standardele.

Comisia propune măsuri concrete pentru a accelera procesul de stabilire a standardelor prin:
  • axarea pe cinci domenii prioritare, atunci când industria și organismele de standardizare sunt invitate să colaboreze la elaborarea standardelor. Aceste domenii sunt: 5G, cloud computingul, internetul obiectelor, tehnologiile datelor și securitatea cibernetică;
  • cofinanțarea testării și a experimentării tehnologiilor pentru a accelera stabilirea standardelor, inclusiv în cadrul parteneriatelor public-privat relevante. Acest lucru va asigura elaborarea în timp util a standardelor pentru a stimula inovarea și creșterea întreprinderilor.
Această abordare mai rapidă și mai bine direcționată va accelera, de asemenea, dezvoltarea și adoptarea tehnologiilor, cum ar fi rețelele inteligente, serviciile de sănătate mobile, vehiculele conectate și alte sectoare. UE intenționează să sprijine participarea experților europeni la procesul decizional în domeniul standardizării internaționale, pentru a facilita asigurarea faptului că ideile europene contribuie la soluțiile mondiale.

Servicii publice digitale

Cetățenii și întreprinderile nu valorifică încă pe deplin serviciile publice digitale care ar trebui să fie disponibile fără opreliști în UE. Planul de acțiune privind guvernarea electronică prezentat astăzi va moderniza serviciile publice digitale și va transforma Europa într-un loc mai atrăgător pentru a trăi, a munci și a investi.


Context 

Setul de inițiative prezentate constituie primul pachet referitor la industrie din cadrul Strategiei privind piața digitală. Acesta a fost anunțat de președintele Juncker la Paris, în octombrie 2015 (discurs).

Pachetul urmează unui prim set de propuneri adoptate în decembrie 2015 privind drepturile de autor (comunicat de presă) și contractele digitale (comunicat de presă), precum și unui proiect de decizie privind coordonarea spectrului, prezentat în februarie 2016 (comunicat de presă). Strategia privind piața unică digitală include 16 inițiative care urmează să fie prezentate până la sfârșitul acestui an.

Comisia depune în permanență eforturi susținute pentru a sprijini industria cu proiecte precum Strategia privind piața unică, Planul de investiții, uniunea energetică, uniunea piețelor de capital șieconomia circulară.


Informații suplimentare

Comunicări adoptate 

- Comunicarea privind inițiativa europeană în domeniul cloud computingului - Dezvoltarea unei economii competitive bazate pe date și pe cunoaștere în Europa

Rețele de socializare